Pregătirea cununiei
Logodna este făgăduința căsătoriei. Este important ca această făgăduință să fie făcută cu toată responsabilitatea și în rânduială duhovnicească.
În momentul în care un bărbat și o femeie își făgăduiesc căsătoria, se concepe viața de familie. După acest moment va urma perioada de gestație a omului familial zămislit din sentimentul de iubire. Abstinența premaritală dă tinerilor o stare de conștiință, și-i păzește de o atitudine dominată de instincte. Cunoașterea este progresivă și dacă este dominată de instincte, nu mai este realistă. Îndrăgostirea și abordarea ei la nivel instinctual îți ia vederea, dar căsătoria îți dă vederea înapoi. Dacă tinerii îndrăgostiți știu să arate stăpânire de sine, această experiență este un antidot pentru neîncredere și gelozie.
Căsătoria civilă este momentul angajării ferme a viitorilor soți în fața societății, asumând tot ceea ce lumea în care trăim așteaptă de la familie. Ar fi potrivit ca mirii să primească și căsătoria civilă, și cea religioasă în aceeași zi. Cu toate acestea, se observă adesea că între cele două momente este un decalaj destul de mare, datorat, în primul rând, tradițiilor regionale de organizare a nunții împreună cu ceremonialul și festivitatea în care este implicată întreaga familie.
Acest angajament civil, chiar dacă nu este considerat ca întemeiere a familiei creștine, implică o responsabilitate pentru cuvântul dat și, dacă precede nunta, ar trebui să fie integrat ca timp al logodnei, o pregătire în abstinență și fidelitate pentru unirea în Hristos. Ar fi bine ca persoanele căsătorite civil dar care nu au primit încă Taina Nunții, să nu locuiască împreună, să marcheze prin aceasta valoare pe care o recunosc Nunții.
În timpul dintre făgăduința nunții și Nuntă tinerii ar trebui să se pregătească pentru viața de familie, în sânul Bisericii, cerând sfat duhovnicilor, optând pentru un duhovnic comun, căutând în anturajul lor modele și cerând sfat de la cei ce trăiesc deja frumos viața de familie și care-i pot motiva pentru a avansa în mod realist în acest proces.
Slujba Nunții nu trebuie să coincidă neapărat cu sărbătoarea mare a Nunții cu o încărcătură organizatorică excesivă. Taina Nunții ar putea fi săvârșită la timpul potrivit, iar masa și evenimentul social să fie lăsat pentru o dată când se întrunesc condițiile de organizare.
Cu acel prilej se poate face în Biserică o slujbă de mulțumire.

Taina Nunții este momentul în care se naște o familie în Hristos și în Biserică. Pentru pregătirea în vederea primirii Tainei Nunții este nevoie să programați o întâlnire cu unul dintre preoții parohiei pentru a programa evenimentul și pentru a stabili etapele de pregătire. Pregătirea nu începe la momentul în care s-a stabilit data nunții, ci atunci când tinerii sunt deschiși spre o relație care poate duce la Nuntă.

